Federația Română de Handbal a tras azi la sorți tabloul optimilor de finală ale Cupei României la feminin. În urne au fost 14 echipe, în condițiile în care CSM Ploiești și Cetate Deva s-au retras din campionat. Nu a existat o tragere la sorți dirijată, cu capi de seriee, astfel că în primul tur avem deja un derby, HC Zalău – SCM Craiova, adică o dispută între echipele clasate pe locurile 3 și 4. În aceste condiții, Final 4 se va desfășura în acest an cu maximum trei echipe din Top 4 în Liga Națională, astfel că o echipă din afara acestor locuri va avea șansa de a prinde cupele europene prin Cupa României.
Programul primului tur
Unirea Slobozia și HCM Rm. Vâlcea sunt calificate direct în sferturi, având turul 1 liber. Meciurile sunt programate pe 4 mai, iar tragerea la sorți pentru sferturi va avea loc o zi mai târziu.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER